Obiectiv, Misiune, Viziune

Ca lider de piață de necontestat, scopul nostru este de a deschide calea spre o economie sănătoasă.

Obiectiv

Deschidem calea spre o economie puternica

Într-o economie globalizată, Intrum deține o  prezență puternică pe 24 de piețe, piețe pe care avem experiență în toate domeniile, pornind de la zona juridică și reglementările locale la standardele industriale. Oferta noastră globală, alături de cunoștințe particulare ale fiecărei regiuni, ne face să înțelegem situația consumatorilor și a clienților noștri. Prin intermediul rețelei complementare de peste 160 de parteneri din toată lumea, serviciile Intrum sunt disponibile pe tot globul.

Intrum deschide calea spre o economie puternică atât pentru indivizi cât și pentru companii și pentru societate în general. Susținem că una dintre condițiile principale pentru ca firmele și organizațiile să se dezvolte continuu, este ca acestea să fie plătite la timp. În tot același timp, contribuim la o economie solidă, ce reprezintă fundamentul unei bune calități a vieții și ce creează oportunități pentru oameni, de a-și atinge visele și obiectivele. Prin serviciile noastre, Intrum creează locuri de muncă și permite creșterea economică.

 

Misiune

Ajutăm companiile să prospere prin grija pe care le-o acordăm clienților acestora

Prin serviciile de credit management și de colectare ale companiei Intrum, ajutăm companiile să fie plătite pentru bunurile și serviciile furnizate consumatorilor. Deservim la nivel european peste 80 000 de companii pe care le consideram clienții noștri. Astfel, le oferim suportul să crească, întotdeauna cu grija față de clienții lor. Avem ca și obiectiv crearea de valoare comună atât pentru companii dar și pentru societate, care beneficiază atât de pe urma plățiilor la termen a companiilor, cât și din echilibrarea financiara a consumatorilor. La Intrum, dorim să realizăm o contribuție durabilă: să deschidem calea spre o economie sănătoasă.

Intrum a fost fondată în 2017, ca și fuziune a companiilor Intrum Justitia si Lindorff. Intrum dispune de procese eficiente și inovatoare cu o vastă gamă de aplicare, întotdeauna la standard ridicate și etice. Cu o largă experiență și cu o acoperire globală, Intrum este leaderul incontestabil al pieței de credit management.

 

Viziune

Oferim încredere și respect tuturor celor care primesc sau furnizează soluții de credit.

Viziunea noastră este ca Intrum să  fie principalul jucător de pe piața de credit management, jucător respectat de către toți creditorii și debitorii activi. Soluțiile furnizate de noi, Intrum, sunt special dezvoltate pentru a aducea creștere companiilor dar și pentru a-i ajuta pe consumatori să achite datoriile, toate acestea într-o manieră ce aduce plus valoare persoanelor fizice, personelor juridice dar și societății.