
Cum sa evitam risipa alimentara? 7 sfaturi pentru toate gusturile
Risipa alimentara a devenit una dintre cele mai stranii provocari ale omului modern, evenimentul fiind tratat chiar si la nivel mondial. Bune practici privind combaterea irosirii tonelor de alimente au fost abordate la nivelul Uniunii Europene in Agenda 2030 pentru dezvoltarea durabila a ONU insa, cum a devenit aceasta situatie, subiectul dezbaterilor internationale privind viitorul hranei noastre? Este simplu – totul a inceput cu noi.
Odata cu cresterea populatiei globale, a migratiei, a turismul intercultural si a altor factori, atat cererea de alimente s-a marit, precum si metodele de procurare si furnizare a acestora. De asemenea, lipsa barierelor legislative, in ceea ce priveste standardele chimice pentru multiplicarea produselor, a declansat un lant alimentar de produse mai mult sau mai putin sanatoase, cu consecinte economice, sociale și de mediu.
Asadar, pentru ca este greu de inchipuit cum se va dezvolta o societate, in ce directie vor exista derapajele economice, financiare sau de consum, ne vom indrepta atentia asupra catorva sfaturi „pentru toate gusturile” pentru combaterea pierderilor alimentare:
- Planificati ziua si bugetul pentru cumparaturi – Reduceti shopping-ul la doar doua zile pe saptamana sau chiar o zi. In acest mod, veti avea timp sa consumati produsele deja cumparate, sa verificati, inainte de a face noi cumparaturi, alimentele pe care le detineti (si sa nu le cumparati de 2 ori) si sa faceti o lista realista cu produse, in functie de numarul membrilor familiei si a prezentei acestora acasa. Veti castiga timpul alocat pentru transport, cumparaturi, stat la coada, si veti si economisi bani!
- Fii pregatit pentru cumparaturi - Magazinele, reclamele sunt la tot pasul si incurajeaza achizitionarea de alimente, tocmai de aceea este important sa nu va prezentati flamand la aceasta activitate, deoarece riscati sa cumparati tot magazinul, de pofta!
- Fii un „agricultor urban” – Risipa alimentara nu inseamna numai irosirea cantitatii de mancare, dar si a calitatii acesteia. Astfel, daca aveti un spatiu disponibil (precum o parte din balcon) amenajati-l si creati o mini-gradina cu legume si verdeturi atat cat aveti nevoie. Va veti putea bucura de gustul proaspat al alimentelor cultivate de dumneavoastra, sanatoase si aproape gratuite. Beneficii: natura in casa voastra, cheltuieli minime si viata sanatoasa.
- Fii creativ si reinterpreteaza cursul naturii – Chiar daca alimentele au capatat un aspect, nu tocmai estetic, incercati sa le reutilizati. De exemplu, rosiile se pot transforma intr-un bulion delicios pe care sa il folositi iarna la mancaruri, iar ciresele, intr-un gem fantastic! Si nu uitati, aceste alimente pot deveni hrana pentru animale si chiar ingrasamant natural.
- Ai aptitudini de manager? Le poti folosi pentru frigiderul sau camara ta – Organizati mancarea astfel incat sa aveti la indemana primele produse cumparate si ulterior, pe cele noi. In acest mod, veti reusi sa consumati ce ati achizitionat deja si va bucurati si de noile produse, inca proaspete.
- Si din nou sharing is caring – ai setat frigiderul la temperatura optima, iar alimentele si-au mentinut starea perfect, insa cu toate acestea stii ca nu le vei mai utiliza. Nu ezita sa le donezi (in forma actuala sau preparate) si cu siguranta vor fi alte persoane care se vor bucura de ele.
- Informeaza-i si pe cei dragi – Imprevizibiltatea sociala si lipsa incercarii de a preveni aceste exagerari, ne-a adus in situatia de a discuta despre cum putem evita crearea deseurilor alimentare. Cumparam numeroase produse de proasta calitate, care „supravietuiesc” nestingherit si 6 luni fara sa se degradeze. Este necesar sa avem o educatie in acest sens sau cel putin sa o dobandim, asa ca nu ezitati sa le transmiteti celor dragi, ori de cate ori aveti ocazia, ca simplitatea nu inseamna zgarcenie, nu este sinonima cu saracia, ci inseamna grija si responsabilitate pentru viitorul nostru si al copiilor nostri.
Concluzia este simpla si plina de certitudini: populatia este in continua crestere, precum si cererea si diversificarea alimentelor. Schimbarile climatice influenteaza dezvoltarea culturilor de alimente, iar nimic de pe aceasta planeta si din inconjurul ei, nu vor dura o vesnicie. Prin urmare, va exista intotdeauna riscul confruntarii la un moment dat cu lipsa de alimente si poate chiar a apei, foamete si asa mai departe. Tocmai din aceste motive, solutiile se afla la noi, in constiinta noastra, in vointa sociala si in perspectivele noastre disciplinare privind amelioarea si prevenirea unei situatii nefavorabile, pe care inca o putem gestiona.
