5 idei Wow si cu buget redus pentru organizarea spatiului de munca la tine acasa
Dragii nostri, Cu pasi repezi si dinamici se apropie sfarsitul anului 2020. Putem spune ca este printre cea mai disputata si mai surprinzatoare perioada din viata fiecaruia dintre noi si din care am invatat si am inteles ca banalul si firescul pot deveni amintiri la care sa ajungem sa visam si de care sa ne fie dor. Chiar daca majoritatea dintre noi avem privilegiul de a desfasura activitatea profesionala de acasa, in continuare ne aflam intr-o permanenta schimbare la care trebuie sa ne adaptam. De exemplu sa ne transformam o parte din spatiul de acasa intr-un mediu de lucru, sa il reorganizam, deoarece elevii au inceput sa invete si ei de acasa, sau sa il regandim deoarece vin sarbatorile de iarna si trebuie sa facem loc si bradului de Craciun.

Ideea este aceeasi: ca lucurile nu raman la fel si ca trebuie sa ne adaptam rapid si inteligent schimbarilor si provocarilor zilnice indiferent de natura lor.
Nu stim ce ne va rezerva anul 2021 dar asta asta nu inseamna ca trebuie sa ne cufundam intr-o criza de sens, ci sa ne concentram in continuare asupra sarcinilor pe care le avem de indeplinit de la noul birou de acasa. :)
Mai exact, cum transformam o camera de zi, intr-un birou de lucru astfel incat sa fim la fel de productivi de acasa, dar fara cheltuieli majore?
- Optiunea de telemunca ne ofera si mediul propice, mai ales ca avem control asupra programului, zgomotului, iluminatului sau temperaturii. Alegerea spatiului pentru birou – Biroul trebuie sa fie intr-o camera diferita de cea a dormitorului si la care sa putem conecta intregul echipament. Creierul nostru a fost antrenat mult timp pentru a fi folosit la capacitate maxima, in special in spatiul amenajat biroului. Aceasta deconectare contribuia foarte multe la ideea de inceput si final al unei activitati care conducea implicit la relaxare si la o stare de bine. Trebuie sa mentinem prezenta aceasta idee, mai ales ca acasa, atentia ne poate fi distrasa de activitati familiale (asezarea pranzului impreuna cu membrii familiei intr-o zi lucratoare), programul de lucru poate fi intrerupt si astfel prelungit si sa ne transpunem singuri si involuntar intr-o continua stare de stres;
- Lumina: biroul (sau masa) trebuie sa fie aproape de fereastra pentru a avea atat lumina naturala cat si artificiala; daca nu se poate langa geam, atunci macar langa balconul recent transformat in noua oaza de liniste si relaxare de unde putem zari florile din micuta noastra “gradina”. In aceasta zona, iluminatul joaca un rol cu o insemnatate aparte pentru sanatatea ochilor deoarece exista riscul ca lucrand de acasa sa muncim mai mult de cat o faceam de obicei, iar lumina unui LED poate reduce senzatia de oboseala si creste puterea de concentrare si atentie;
- Alegerea scaunului de birou: desi nu pare foarte important, scaunul de birou este vital pentru sanatatea fiecaruia dintre noi, in conditiile in care lucram de acasa iar programul de munca poate depasi 8 ore. Aici poate interveni o oarecare investitie insa daca urmarim cateva criterii putem face o alegere eficienta. In primul rand, mentinerea unei pozitii corecte pe scaun va influenta pe termen lung atat sanatatea fizica, dar si psihica deoarece poate afecta capacitatea de concentrare. In al doilea rand, este necesar sa alegem un scaun de birou cu inaltimea reglabila astfel incat sa il potrivim in functie de inaltimea biroului. In cazul in care obisnuim sa stam peste program, scaunul trebuie sa fie ergonomic, la care se pot regla gradul de inclinare al spatarului si al sezutului si astfel va reduce durerile musculare
- Obiectele de pe birou: trebuie sa fie cele necesare desfasurarii activitatii precum laptop, casti, post-it-uri, caiete, pixuri, calculator, carioci. Obiectele de lucru de pe birou trebuie sa fie in numar redus, sa nu distraga atentia si foarte important, biroul trebuie sa fie mereu curat si organizat potrivit expresiei “Un birou ordonat, o minte ordonata”. In functie de activitatea pe care o desfasuram, obiectele de pe birou vor varia, astfel ca pe langa laptop, daca lucram cu arhive fizice vom avea nevoie de dosare, bibliorafturi, daca pe langa e-mail trebuie sa transmitem corespondenta si prin fax, evident ca deveni indispensabila si imprimanta si asa mai departe. Fundamental este sa nu pastram pe birou obiecte de care nu avem nevoie sau care ocupa spatiu si din cauza carora nu putem pastra o pozitie corecta cand lucram (de exemplu, dosarele le putem pune in sertarul de sub birou iar imprimanta pe o masuta langa birou);
- O data ce am creat mediul de lucru si ambianta este placuta, urmeaza indeplinirea sarcinilor. Este important sa ne simtim confortabil si in acelasi timp concentrati, mai ales ca miza in aceasta perioada este foarte mare si anume cresterea productivitatii si calitatii muncii noastre. Chiar daca majoritatea dintre noi avem privilegiul de a lucra de acasa, asta nu inseamna ca activitatea pe care o desfasuram la biroul companiei trebuie neglijata, ci dimpotriva este sansa de a ne afirma si de a ne folosi toate atuurile pentru a demonstra ca suntem eficienti si ca facem fata cu brio acestei provocari.
- Indiferent daca avem un program flexibil, dupa fiecare zi de lucru este necesar sa ne stabilim obiectivele de ansamblu pentru urmatoarea zi si ordinea prioritatii lor, dar si timpul pe care il vom aloca pentru solutionare. Pe langa crearea unei rutine in indeplinirea sarcinilor, trebuie sa facem loc si ideilor inovatoare si propunerilor de imbunatatire a activitatii profesionale. Astfel, puterea noastra de decizie si de alegere a crescut insa ea va face si diferenta intre calitatea si cantitate in munca;
- Pe de o parte, trebuie sa avem in vedere ca obiectivele pe care le stabilim sa fie realiste si cu grad de realizare de 90% deoarece 10% pastram situatiilor neprevazute, task-urilor suplimentare aparute sau chiar defectiunilor tehnice (lipsa curentului electric, conexiunea slaba la internet si altele). Pe de alta parte, ordinea prioritizarii obiectivelor stabilite zilnic, trebuie sa fie in concordanta cu perioada programului de lucru: cu alte cuvinte, task-urile dificile sa ne propunem sa le solutionam in prima parte a zilei cand suntem odihniti iar atentia este sporita, urmand ca spre finalul zilei de lucru sa finalizam task-uri cu grad de dificultate redus. De asemenea daca o situatie trebuie solutionata intr-o zi, maxim doua zile trebuie sa verificam daca depinde de noi 100% acest lucru sau trebuie sa colaboram cu alti colegi sau alte departamente. In cazul acesta este necesar sa demaram din timp procesul de rezolvare pana la primirea raspunsului din partea tuturor;
- Timpul, considerat cel mai important aspect (indraznim sa ii spunem asa) din viata fiecarei fiinte. Timpul nestatornic si ireversibil este acum aliatul nostru daca ii intelegem cu adevarat importanta si impactul asupra a tot ceea ce ne inconjoara. Am realizat in aceasta perioada ca am fi putut face mai multe pentru noi si cei dragi inainte de pandemie, dar am ales sa amanam. Se pare ca a doua sansa se obtine mai greu in zilele noastre, de aceea este necesar sa aprofundam caracteristicile managementului timpului. La birou, un deadline poate se amana, eventual se identifica alta solutie pentru rezolvare prin simpla intalnire cu un coleg pe holul firmei. Acum, desi exista comunicarea virtuala, este dificil sa anticipi sau sa interpretezi anumite raspunsuri, de aceea perfectiunea este noua miza la locul de munca, “ de acasa” . Nu ne putem deplasa foarte mult, nu ne putem intalni, asa ca trebuie sa invatam sa intuim evenimentele de la distanta, traiectoria unui proiect si impactul asupra celor din jur, mai ales ca este limpede ca s-a schimbat comportamentul tuturor. Crearea unui program de lucru este primordial in acest context deoarece asa cum s-a mentionat si anterior, atentia ne poate fi distrasa cu usurinta. De exemplu, stabilirea orelor de masa poate accelera productivitatea si atentia intrucat daca stim ca se apropie timpul micului dejun, ne putem mobiliza astfel incat sa solutionam cat mai multe dintre obiectivele trasate pana la aceea ora. Incercati sa nu va abateti de la programul de lucru pe care il aveati si la birou, iar daca incepeti programul mai tarziu decat colegii vostri, e posibil sa nu indepliniti la timp task-urile comune, care necesita prezenta tuturor membrilor echipei. Recomandat este sa utilizam toate mijloacele disponibile pentru a ne face munca mai usoara si cu rezultate de care sa fim mandri.
Dragii nostri, de la biroul de acasa sau cel de la munca, am ramas aceleasi persoane familiste, pline de optimism si dornice de munca. Este riscant si aventuros sa incercam sa anticipam ceea ce va urma insa haideti cu totii sa fim pregatiti din toate punctele de vedere. Sa avem grija de sanatatea noastra si a familiei, sa respectam regulile pentru combaterea si prevenirea virsului Covid 19, sa fim la fel de implicati si muncitori si de la biroul de acasa, sa investim in noi si mai ales sa nu neglijam finantele, ci din contra sa fim atenti si sa mentinem un echilibru bugetar.
Intrum Romania va ureaza multa sanatate si idei cat mai multe pentru o organizare cat mai eficienta a spatiului si timpului de lucru de acasa si daca doriti sa traim impreuna aceasta experienta va invitam sa accesati si sa parcurgeti https://www.intrum.ro/cariere/ pentru a face parte din echipa noastra!
Va dorim o saptamana si o luna cat mai productiva si creativa!