Cunoaşte-ne mai bine

A lucra în cadrul Intrum înseamnă a lucra pentru o companie al cărui obiectiv este să ajute oamenii şi întreaga societate. Cu mai mult de 8000 de angajaţi în 25 de ţări şi fiind liderul de necontestat pe piaţa de credit management şi recuperare de creanţe, întotdeauna ne dorim să atragem talentele care îşi doresc să se dezvolte într-o organizaţie profesionistă şi etică.

La nivel global, industria de credit management se schimbă rapid însă noi suntem determinați să contribuim încă de acum la soluții care își vor avea aplicabilitatea în viitor. În timp ce suntem conectați la schimbările pieței și ne adaptăm la ele, continuăm să ne îmbunătățim serviciile și să îndeplinim aștepările ridicate ale clienților nostri. La Intrum nu implementăm soluții care funcționează pe moment, ci venim cu idei și metode care simplifică și eficientizează procesele pe termen lung. Așadar, dacă ești genul de persoană care vede oportunitatea într-o provocare, cu siguranță te numeri printre cei pe care îi căutăm.

Odată ce ai intrat în echipa Intrum, te vei convinge de faptul că oamenii, atât angajatii cât și clienții, sunt motorul și inima organizației.

Suntem prezenți în 24 de țări din Europa și, alături de peste 8000 de colegi talentați, căutăm întotdeauna să depășim așteptările clienților nostri. Suntem leaderul european în servicii de credit management și având o importantă moștenire nordică, încercăm în fiecare zi să inovăm prin modul nostru de lucru. Aceasta se traduce prin faptul că ne impunem întotdeauna standarde ridicate și că ne ghidăm în tot ceea ce întreprindem după valorile noastre.

Dezvoltă-ți potențialul alături de noi

Esti atras de inovație, de modele noi de gândire și de dorința de a contribui la dezvoltarea de noi piețe în zona de credit management? Esți orintat către acțiune și către rezultate? Vrei să te îmbunătățești continuu, mai bine și mai repede decât alții? La Intrum găsești o mulțime de oportunități pentru dezvoltarea carierei.

În fiecare zi facem diferența

  • pentru societate – suntem catalizatorul unei economii puternice. Facilităm prosperitatea afacerilor și contribuim la un proces comercial sigur și corect. Prin acțiunile pe care le desfățurăm, contribuim la crearea de locuri de muncă, la creșterea profitabilității companiilor și astfel la dezvoltarea unei economii puternice și sănătoase.
  • pentru industrie – ca și leader al industriei contribuim activ la educarea și conștientizarea unei creditări sănătoase și a unui consum responsabil. Încurajăm reglementările refitoare la colectarea de creanțe și ne pozitionăm ca și parteneri de discuție cu toate persoanele de decizie din industrie.
  • Pentru populație – în spatele fiecărei decizii de business și în spatele fiecărei facturi există câte o persoană. Prin angajamentul și contribuțiile dumneavoastră, în fiecare zi vei face diferența în viața celor din jur.
  • Pentru tine: ne dorim în echipă doar persoane orientate către rezultate. Ambiția și realizările sunt elemente cheie pentru o carieră de success. La Intrum vei avea ocazia să îți pui ideile în practică, să acumulezi informații noi și să îți dezvolți abilitățile.